Cine suntem

Asociația „Totul Pentru Comunitate” s-a născut din nevoia permanentă de a sprijini, educa, ajuta şi ocroti copiii. Este o asociație tânără care a luat naștere în luna octombrie 2014.

Dragostea necondiţionată pentru copii și implicit pentru comunitate a unit voluntari determinaţi, cu scopuri frumoase.  În doar 10 luni am reuşit să ne unim forţele pentru proiecte care şi-au pus amprenta asupra comunităţii sibiene. Ne-am mobilizat şi ne-am implicat activ în problemele comunităţii. Și acesta este doar începutul!

Suntem plini de viață, tinerețe și implicare, decişi să intervenim în problemele comunităţii, în mod special acolo unde sunt copii care au nevoie de ajutor.  Am început cu 4 membri, iar în prezent, suntem 51  voluntari porniți în misiunea de a le oferi copiilor, dar și oamenilor cu nevoi, o societate cât mai corectă şi un mediu cât mai normal în care să se dezvolte.

Ne dedicăm unor scopuri frumoase, iar valoarea voluntarilor noștri este nepreţuită, pentru ca ei lucreaza cu sufletul.

Scop si motivaţie

Asociația „Totul Pentru Comunitate” are ca scop desfășurarea de activități în domeniul social, umanitar și educativ. Ne asumăm responsabilitatea de a promova valori ale umanității, de a educa copii și tineri în scopul dezvoltării profesionale, de a preveni abandonul școlar al copiilor care provin din familii defavorizate și de a-i sprijinii pe cei aflați în situații dificile.

Oricât ar fi de trist, trebuie să recunoaștem că nu toți avem parte de dragoste, sprijin, bunuri materiale, de educație, de un acoperiș deasupra capului, dar avem nevoi. Unii dintre noi mai multe, alții mai puține. Totul devine mai dureros, când la mijloc sunt copiii. Ei nu ar trebui privați nici de dragoste, nici de sprijin, nici de lipsa unui cămin, ei ar trebui sprijiniți și îndrumați pentru a avea șansa unui viitor, însă, sunt cazuri în care asta nu se întâmplă.

De aceea, Asociația „Totul Pentru Comunitate” își propune să ofere o șansă acestor copii întinzându-le o mână de ajutor atât lor cât și celor care le sunt alături.

Suntem conștienți că singuri nu putem reuși, însă împreună le putem contura viitorul. Suntem deciși să ne implicăm, să schimbăm concepții, să conștientizăm societatea la nevoile lor,  pentru ca ne pasă!

Obiective si mijloace

Asociatia Totul Pentru Comunitate si-a propus urmatoarele obiective :

a) Incheierea de acorduri de parteneriat cu primarii si institutii scolare, institutii autorizate care pot furniza informatii corecte si complete, in scopul identificarii cazurilor ce se incadreaza in scopul Asociatiei Totul Pentru Comunitate;
b)  Selectarea cazurilor, avand ca baza urmatoarele criterii:
– elevi si familii pentru care am primit instiintare si recomandare din partea Directiei Asistentei Sociale localitatii de care apartin
– performanta scolara;
– elevi asistati social proveniti din familii monoparentale,
– elevi asistati social proveniti din familii cu deficit financiar, venituri mai mici de 250 lei/persoana
– persoane care vor sa se implice social, comunitar, vor sa isi schimbe conditia si pozitia sociala
– elevi care isi doresc sa studieze, sunt prezenti la ore, raspund pozitiv tuturor proiectelor educationale in care sunt implicati.

c) Identificarea nevoilor cazurilor selectate, punand accent pe:
– rechizite scolare complete si manuale necesare studiului curent;
– imbracaminte, inclataminte si alimente;
– achizitionarea instrumentelor/bunurilor necesare dezvoltarii unui talent;
– deschiderea orizonturilor prin participarea la proiecte educationale, proiecte motivationale, excursii organizate, evenimente culturale, competitii sportive;
– consiliere psihologica;
– stabilirea si implementarea unui plan de ajutorare;
– monitorizarea evolutiei fiecarui caz si aducerea lui la cunostinta sponsorilor si donatorilor.

In realizarea obiectivelor, asociatia se poate asocia cu alte persoane sau organizatii romane ori straine, cu scop similar.
Mijloacele prin care Asociatia Totul Pentru Comunitate incearca sa-si atinga obiectivele sunt :
– aportul si implicarea membrilor asociatiei;
– promovarea scopului prin toate mediile si canalele de comunicare;
– cooptarea de noi membri in asociatie, prin participare directa sau voluntariat;
– atragerea de donatii si fonduri de orice natura;
– parteneriate strategice incheiate cu firme in scopul finantarii sau cu organizatii in scopul colaborarii.

Principii

Asociatia Totul Pentru Comunitate funcţionează după urmatoarele principii:
– Initiativă si inovaţie;
– Dedicare şi sârguinţă;
– Implicare si cooperare;
– Voluntariat;
– Prietenie;
– Respect si sprijin reciproc;
– Transparenta;
– Competenta;
– Responsabilitate;
– Principialitate;
– Durabilitate.

Echipa/Membrii

Consiliul Director are urmatoarea componenta:

Presedinte – Popa Elena Luiza – Inginer Diplomat
Vicepresedinte – Cojan Bogdan Vasile – inginer

Membru – Popa Valentin Marius – economist
Membru – Ocneriu Mihaela Daniela – economist
Membru – Manoliu Ionut – economist
Membru – Manoliu Georgiana – inginer
Membru – Romanescu Adrian – inginer
Membru – Romanescu Petruta – inginer
Membru – Olariu Suzana Elena – economist
Membru –Panainte Nicolae – inginer
Membru – Linte Sorina – Medic
Membru – Turcu Corina – Profesor
Membru – Matiu Ioana – Profesor
Membru – Matiu Ovidiu – Profesor universitar
Membru – Ketney Otto – Profesor universitar
Membru – Oltean Livia – Profesor
Membru – Rosca Daniela – Director/Profesor
Membru – Silache Loredana – Invatator
Coordonator Organizatii Umanitare – Popa Elena Luiza – Inginer Diplomat
Cenzor – D-ra. Ungureanu Georgiana Mihaela – jurist
Avocat – D-l. Baciu Andrei – avocat
Contabil – D-na Oltean Livia – contabil autorizat

Statutul asociatiei